NEGOCIEREA, CONCILIEREA, MEDIEREA ȘI ARBITRAJUL SUNT PROCEDURI DE SOLUȚIONARE ALTERNATIVĂ A DIFERENDELOR PE CARE CABINETUL LE PRACTICĂ SAU ÎN CADRUL CĂRORA VĂ ASIGURĂ ASISTENȚĂ ȘI REPREZENTARE.
NEGOCIEREA este un procedeu structurat prin care părţile, prin concesii reciproce, identifică o cale de compromis, în vederea stingerii unei dispute sau a rezolvării unei situaţii.
Este o modalitate alternativă de soluţionare a conflictelor, bazată pe comunicare bidirecţională sau multidirecţională, în care părţile implicate îşi modifică pe parcurs pretenţiile şi conlucrează pentru a genera o soluţie mutual acceptată, urmând o anumită strategie şi folosind anumite tehnici şi tactici.
Este un proces dificil care necesită însuşirea unor tactici bine definite şi abilităţi de comunicare.
CONCILIEREA devine o alternativă atunci când se încearcă soluţionarea diferendelor (inclusiv conflicte de interese viitoare).
Studiile recente în domeniu au indicat că modalităţile de soluţionare amiabilă a diferendelor, dintre care face parte şi concilierea, merită a fi menţionate aici, datorită eficienţei lor.
MEDIEREA a fost practicată din cele mai vechi timpuri. Istoricii situează apariţia acesteia în perioada comerţului fenician.
Medierea este o formă alternativă de rezolvare a disputelor între două sau mai multe părţi care doresc să ajungă la o înţelegere pe calea dialogului, într-o manieră civilizată şi neagresivă. Aceasta poate avea loc anterior sau ulterior declanşării unui proces, dar înainte de soluţionarea acestuia de către instanţa de judecată sau organul jurisdicţional competent. În cazul în care s-a ajuns la o soluţie pe calea medierii, procesul deja început va înceta, instanţa luând act de acordul părţilor.
Articolul 1 alin. 1 si 2 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator defineşte medierea astfel: o modalitate facultativă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate.
Medierea este funcţională nu doar ca instrument de soluţionare a disputelor, ci şi de prevenţie a apariţiei acestora, putând fi utilizată pentru identificarea intereselor mutuale, promovarea comunicării dintre părţi şi facilitarea unor negocieri contractuale sau de altă natură.
Aria de acoperire a medierii din punct de vedere legal include varii materii, precum cea a dreptului civil, comercial, familiei, muncii, internaţional, penal.
De asemenea, medierea poate fi utilizată şi la negocierea contractelor, pentru identificarea intereselor ambelor părţi şi promovarea unei comunicări eficiente între acestea.
Apariţia unui conflict nu conduce, în mod automat, spre mediere. Factorii ce ţin de părţile implicate în conflict determină momentul în care se ajunge la această procedură.
Toate părţile la conflict trebuie să consimtă la mediere. Fără acordul uneia dintre părţi, medierea nu poate avea loc, iar, în cazul în care aceasta se desfăşoară în astfel de condiţii, procedura şi soluţia nu vor fi recunoscute.
Părţile pot participa la mediere singure sau însoţite de unul sau mai muli reprezentanţi legali sau avocaţi.
Disputele pot implica state, organizaţii, comunităţi, indivizi şi pot cuprinde probleme de comerţ, afaceri, diplomatice, de comunitate, neînţelegeri la locul de muncă sau familiale.
Medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile.
Mediatorii utilizează tehnici specifice pentru a îmbunătăţi dialogul dintre părţile implicate, ajutând la adoptarea unei convenţii cu efecte concrete în problema dezbătută. Mediatorul trebuie să fie imparţial şi să păstreze confidenţialitatea discuţiilor care au loc.
Avantajele principale ale medierii sunt:
Costurile: acestea sunt semnificativ reduse faţă de o procedură judiciară. Prin mediere se evită cheltuielile de judecată, respectiv taxele judiciare de timbru, onorariile experţilor, ale avocaţilor, etc. În plus, dacă pe parcursul unui proces părţile ajung la o înţelegere pe calea medierii, instanţa va dispune, la cererea părţii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru plătite pentru învestirea acesteia. Cât priveşte onorariul mediatorului, acesta se va suporta în mod egal de toate părţile implicate, spre deosebire de instanţă, unde partea care pierde procesul va suporta toate costurile legate de acesta, inclusiv cele iniţiate de adversari.
Alegerea voluntară a mediatorului de către părţi: spre deosebire de instanţă, unde este imposibilă alegerea judecătorului sau a judecătorilor care să soluţioneze cauza, prin mediere se apelează la un mediator agreat de toate părţile în conflict.
Flexibilitatea programului de mediere: în comparaţie cu instanţa, unde părţilor le este impus să se prezinte într-un loc, la o dată şi oră prestabilite, medierea oferă părţilor oportunitatea de a stabili singure, în acord cu programul lor, data, ora şi locul unde se va desfăşura şedinţa de mediere.
Confidenţialitatea: în comparaţie cu un proces în instanţă, care este public şi permite unui număr variabil de persoane să cunoască aspecte importante cu privire la conflictul dintre părţi, prin mediere se asigură discreţia.
Părţile deţin controlul asupra medierii: ele şi nu mediatorul sunt cele care găsesc şi adoptă o rezolvare a conflictului dintre ele. Rolul mediatorului este doar acela de a ajuta părţile să comunice în scopul găsirii soluţiei. De multe ori hotărârea părţilor poate fi mai bună decât cea luată pentru ele de o persoană neutră, neimplicată. De asemenea, părţile care au ajuns la un acord în urma negocierilor simt o responsabilitate mai mare pentru respectarea acordului, acesta fiind produsul propriei lor decizii.
Durata: medierea permite o importantă economie de timp şi evitarea stresului generat de un litigiu derulat în faţa instanţei de judecată, deoarece procesele durează un timp relativ îndelungat. Prin mediere se ajunge, de regulă, la o soluţie în doar câteva ore.
Soluţia rezultată în urma medierii este de tip câştig-câştig: medierea permite găsirea, cu ajutorul mediatorului, a unei soluţii creative şi eficiente pentru rezolvarea conflictului, avantajoasă pentru toate părţile. Nimeni nu pierde, toate lumea câştigă.
Părţile por renunţa la mediere în orice fază a procedurii, caz în care procesul în instanţă poate debuta sau, după caz, se poate relua.
Medierea diferă de celelalte metode de rezolvare a conflictelor prin simplitate, claritate, flexibilitate şi eficienţă. Rata de succes în mediere este foarte ridicată. Spre exemplu, în Franţa şi Germania medierea determină soluţionarea conflictelor în proporţie de 67%, iar în Marea Britanie şi S.U.A. în proporţie de 98%.
ARBITRAJUL COMERCIAL
La opţiunea părţilor exprimată contractual, litigiile pot fi deduse spre soluţionare nu doar instanţelor de drept comun, ci şi tribunalelor arbitrale, ca jurisdicţii private.
Avantajele arbitrajului comercial sunt multiple:
În primul rând, cei care judecă asemenea procese sunt arbitri specializaţi.
Părţile au autonomie de voinţă: ele îşi pot alege arbitrul sau arbitrii care să le judece cauza, în timp ce în faţa instanţei de drept comun nu există această posibilitate cu privire la judecător sau judecători, care pot fi înlăturaţi de la judecarea cauzei numai în situaţii aparte, care justifică recuzarea. Totodată, părţile pot să desemneze şi legea aplicabilă raportului lor juridic, respectiv litigiului lor.
Durata arbitrajului este inferioară duratei de soluţionare a unui litigiu în faţa instanţelor de drept comun.
Executarea hotărârilor arbitrale: pe plan intern, la nivel naţional, nu este necesară urmarea unor proceduri speciale pentru punerea în executare a hotărârilor arbitrale. Aceasta are loc la fel ca executarea unor hotărâri pronunţate de instanţa de judecată. Pe plan extern, la nivel internaţional, hotărârile arbitrale sunt mai uşor de pus în executare decât hotărârile pronunţate de instanţa de drept comun, deoarece există convenţii între state privind arbitrajul şi executarea soluţiilor ce rezidă din acesta.
Costurile: taxele arbitrale sunt mai ridicate decât cele aferente unui proces la instanţa de drept comun, dar cheltuielile cu onorariile avocaţilor pot fi reduse prin numărul scăzut de înfăţişări în faţa tribunalului arbitral necesar în cazul arbitrajului. Cheltuielile de arbitraj vor fi distribuite între părţi conform înţelegerii acestora, iar în lipsa unui acord, cheltuielile de judecată vor fi suportate de către partea care a pierdut procesul.
Confidenţialitatea: soluţionarea litigiului are loc în condiţii de confidenţialitate. Dacă în procedura de drept comun, soluţionarea litigiilor se supune principiului publicităţii şedinţelor de judecată, în cazul arbitrajului comercial arbitrii au obligaţia de a păstra confidenţialitatea dosarului, începând din momentul învestirii tribunalului arbitral. Nicio persoană străină de cauză nu are acces la dosar, fără acordul scris din partea părţilor.
Cauzele arbitrale gestionate de cabinet sunt, preponderent, cele deduse judecăţii Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.
NEGOCIEREA este un procedeu structurat prin care părţile, prin concesii reciproce, identifică o cale de compromis, în vederea stingerii unei dispute sau a rezolvării unei situaţii.
Este o modalitate alternativă de soluţionare a conflictelor, bazată pe comunicare bidirecţională sau multidirecţională, în care părţile implicate îşi modifică pe parcurs pretenţiile şi conlucrează pentru a genera o soluţie mutual acceptată, urmând o anumită strategie şi folosind anumite tehnici şi tactici.
Este un proces dificil care necesită însuşirea unor tactici bine definite şi abilităţi de comunicare.
CONCILIEREA devine o alternativă atunci când se încearcă soluţionarea diferendelor (inclusiv conflicte de interese viitoare).
Studiile recente în domeniu au indicat că modalităţile de soluţionare amiabilă a diferendelor, dintre care face parte şi concilierea, merită a fi menţionate aici, datorită eficienţei lor.
MEDIEREA a fost practicată din cele mai vechi timpuri. Istoricii situează apariţia acesteia în perioada comerţului fenician.
Medierea este o formă alternativă de rezolvare a disputelor între două sau mai multe părţi care doresc să ajungă la o înţelegere pe calea dialogului, într-o manieră civilizată şi neagresivă. Aceasta poate avea loc anterior sau ulterior declanşării unui proces, dar înainte de soluţionarea acestuia de către instanţa de judecată sau organul jurisdicţional competent. În cazul în care s-a ajuns la o soluţie pe calea medierii, procesul deja început va înceta, instanţa luând act de acordul părţilor.
Articolul 1 alin. 1 si 2 din Legea nr. 192/2006 privind medierea şi organizarea profesiei de mediator defineşte medierea astfel: o modalitate facultativă de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate şi confidenţialitate.
Medierea este funcţională nu doar ca instrument de soluţionare a disputelor, ci şi de prevenţie a apariţiei acestora, putând fi utilizată pentru identificarea intereselor mutuale, promovarea comunicării dintre părţi şi facilitarea unor negocieri contractuale sau de altă natură.
Aria de acoperire a medierii din punct de vedere legal include varii materii, precum cea a dreptului civil, comercial, familiei, muncii, internaţional, penal.
De asemenea, medierea poate fi utilizată şi la negocierea contractelor, pentru identificarea intereselor ambelor părţi şi promovarea unei comunicări eficiente între acestea.
Apariţia unui conflict nu conduce, în mod automat, spre mediere. Factorii ce ţin de părţile implicate în conflict determină momentul în care se ajunge la această procedură.
Toate părţile la conflict trebuie să consimtă la mediere. Fără acordul uneia dintre părţi, medierea nu poate avea loc, iar, în cazul în care aceasta se desfăşoară în astfel de condiţii, procedura şi soluţia nu vor fi recunoscute.
Părţile pot participa la mediere singure sau însoţite de unul sau mai muli reprezentanţi legali sau avocaţi.
Disputele pot implica state, organizaţii, comunităţi, indivizi şi pot cuprinde probleme de comerţ, afaceri, diplomatice, de comunitate, neînţelegeri la locul de muncă sau familiale.
Medierea se bazează pe încrederea pe care părţile o acordă mediatorului, ca persoană aptă să faciliteze negocierile dintre ele şi să le sprijine pentru soluţionarea conflictului, prin obţinerea unei soluţii reciproc convenabile, eficiente şi durabile.
Mediatorii utilizează tehnici specifice pentru a îmbunătăţi dialogul dintre părţile implicate, ajutând la adoptarea unei convenţii cu efecte concrete în problema dezbătută. Mediatorul trebuie să fie imparţial şi să păstreze confidenţialitatea discuţiilor care au loc.
Avantajele principale ale medierii sunt:
Costurile: acestea sunt semnificativ reduse faţă de o procedură judiciară. Prin mediere se evită cheltuielile de judecată, respectiv taxele judiciare de timbru, onorariile experţilor, ale avocaţilor, etc. În plus, dacă pe parcursul unui proces părţile ajung la o înţelegere pe calea medierii, instanţa va dispune, la cererea părţii interesate, restituirea taxei judiciare de timbru plătite pentru învestirea acesteia. Cât priveşte onorariul mediatorului, acesta se va suporta în mod egal de toate părţile implicate, spre deosebire de instanţă, unde partea care pierde procesul va suporta toate costurile legate de acesta, inclusiv cele iniţiate de adversari.
Alegerea voluntară a mediatorului de către părţi: spre deosebire de instanţă, unde este imposibilă alegerea judecătorului sau a judecătorilor care să soluţioneze cauza, prin mediere se apelează la un mediator agreat de toate părţile în conflict.
Flexibilitatea programului de mediere: în comparaţie cu instanţa, unde părţilor le este impus să se prezinte într-un loc, la o dată şi oră prestabilite, medierea oferă părţilor oportunitatea de a stabili singure, în acord cu programul lor, data, ora şi locul unde se va desfăşura şedinţa de mediere.
Confidenţialitatea: în comparaţie cu un proces în instanţă, care este public şi permite unui număr variabil de persoane să cunoască aspecte importante cu privire la conflictul dintre părţi, prin mediere se asigură discreţia.
Părţile deţin controlul asupra medierii: ele şi nu mediatorul sunt cele care găsesc şi adoptă o rezolvare a conflictului dintre ele. Rolul mediatorului este doar acela de a ajuta părţile să comunice în scopul găsirii soluţiei. De multe ori hotărârea părţilor poate fi mai bună decât cea luată pentru ele de o persoană neutră, neimplicată. De asemenea, părţile care au ajuns la un acord în urma negocierilor simt o responsabilitate mai mare pentru respectarea acordului, acesta fiind produsul propriei lor decizii.
Durata: medierea permite o importantă economie de timp şi evitarea stresului generat de un litigiu derulat în faţa instanţei de judecată, deoarece procesele durează un timp relativ îndelungat. Prin mediere se ajunge, de regulă, la o soluţie în doar câteva ore.
Soluţia rezultată în urma medierii este de tip câştig-câştig: medierea permite găsirea, cu ajutorul mediatorului, a unei soluţii creative şi eficiente pentru rezolvarea conflictului, avantajoasă pentru toate părţile. Nimeni nu pierde, toate lumea câştigă.
Părţile por renunţa la mediere în orice fază a procedurii, caz în care procesul în instanţă poate debuta sau, după caz, se poate relua.
Medierea diferă de celelalte metode de rezolvare a conflictelor prin simplitate, claritate, flexibilitate şi eficienţă. Rata de succes în mediere este foarte ridicată. Spre exemplu, în Franţa şi Germania medierea determină soluţionarea conflictelor în proporţie de 67%, iar în Marea Britanie şi S.U.A. în proporţie de 98%.
ARBITRAJUL COMERCIAL
La opţiunea părţilor exprimată contractual, litigiile pot fi deduse spre soluţionare nu doar instanţelor de drept comun, ci şi tribunalelor arbitrale, ca jurisdicţii private.
Avantajele arbitrajului comercial sunt multiple:
În primul rând, cei care judecă asemenea procese sunt arbitri specializaţi.
Părţile au autonomie de voinţă: ele îşi pot alege arbitrul sau arbitrii care să le judece cauza, în timp ce în faţa instanţei de drept comun nu există această posibilitate cu privire la judecător sau judecători, care pot fi înlăturaţi de la judecarea cauzei numai în situaţii aparte, care justifică recuzarea. Totodată, părţile pot să desemneze şi legea aplicabilă raportului lor juridic, respectiv litigiului lor.
Durata arbitrajului este inferioară duratei de soluţionare a unui litigiu în faţa instanţelor de drept comun.
Executarea hotărârilor arbitrale: pe plan intern, la nivel naţional, nu este necesară urmarea unor proceduri speciale pentru punerea în executare a hotărârilor arbitrale. Aceasta are loc la fel ca executarea unor hotărâri pronunţate de instanţa de judecată. Pe plan extern, la nivel internaţional, hotărârile arbitrale sunt mai uşor de pus în executare decât hotărârile pronunţate de instanţa de drept comun, deoarece există convenţii între state privind arbitrajul şi executarea soluţiilor ce rezidă din acesta.
Costurile: taxele arbitrale sunt mai ridicate decât cele aferente unui proces la instanţa de drept comun, dar cheltuielile cu onorariile avocaţilor pot fi reduse prin numărul scăzut de înfăţişări în faţa tribunalului arbitral necesar în cazul arbitrajului. Cheltuielile de arbitraj vor fi distribuite între părţi conform înţelegerii acestora, iar în lipsa unui acord, cheltuielile de judecată vor fi suportate de către partea care a pierdut procesul.
Confidenţialitatea: soluţionarea litigiului are loc în condiţii de confidenţialitate. Dacă în procedura de drept comun, soluţionarea litigiilor se supune principiului publicităţii şedinţelor de judecată, în cazul arbitrajului comercial arbitrii au obligaţia de a păstra confidenţialitatea dosarului, începând din momentul învestirii tribunalului arbitral. Nicio persoană străină de cauză nu are acces la dosar, fără acordul scris din partea părţilor.
Cauzele arbitrale gestionate de cabinet sunt, preponderent, cele deduse judecăţii Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României.